|
|
||
|
CU SUFLETUL LA GURA - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CU SUFLETUL LA GURARezultatele 1 - 10 din aproximativ 349 pentru CU SUFLETUL LA GURA. ... vorbele și să umble mai mult călare decât pe jos. Acasă, asta-i altă vorbă! Oamenii s-au obișnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decât la "Safta Mihului" fiindcă... așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe ... cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să cânte. În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga talpă, încât la fiecare pas întregul trup i se scutură și se leagănă când la dreapta, când la stânga. Când stă însă și-și ridică fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, Mihai Eminescu - La aniversară ... se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O ... ai fi râs ș-ai fi plâns dacă i-ai fi văzut astfel. În fine începur-a râde — doi copii — râdeau cu lacrimele-n ochi. Și era atât de argintos râsul ei și gurița atât de frumoasă — i-ai fi băut apa din gură. — Domnule, zise ea deodată c-o seriozitate mare — astăzi ne-am permis o mulțime de lucruri foarte nepermise — numai astăzi și-mi ... zise el c-o tristă blândețe, ce vreau? Dar nu vezi tu cum sufăr? Spune-mi numai că mă iubești — spune-o! dar nu cu două înțelesuri, nu ca atunci la ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni ... tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca ... ce-nvață-n școală: o buche și nimic! Prin văzul căpățânei ești vita, care crede Că firea dat-au ochii să vezi cum să mănânci! La om e ochiu-n suflet, privind ce nu se vede: Mai rază decât raza, el trece și prin stânci! Nu-l vezi? E chipeș, mândru, cu nimbul tot lumine, O frunte-cer sub care doi gemeni curcubei Cunună două stele ce m-ațintesc pe mine Și vin a se ... ... Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă ... sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta este arătarea stereotipă a satelor și curților, fără privire la modificațiunile întâmplătoare care individualizează pe fiecare din ele. Caracterul vieții de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colțul drumului, babele detot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieții pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie ... avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitându-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În această curte se născuse Iorgu. Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru. Cuconul Vasile Creangă era bogat și om bun de ... Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală. De cu sară mititelul încetase să mai țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții ... ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a ... mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe, Cu Calistrat Hogaș - La Pângărați ... una, măi Grigoriță? zisei eu; tot mai este pănă-în sară; hai să mergem încaltea și la Pângărați; mânem acolo peste noapte și, mâni pe la o vreme, suntem înapoi la Piatra. — Să mergem, da drept ți-oi spune, când mă gândesc să dau ochii cu Stratonic, mai-mai că mi se taie pofta de Pângărați. — Am auzit și eu ce-i drept, că Stratonic, egumenul de la Pângărați, e un călugăr zgârcit și hursuz, dar, mai la urmă, ce avem noi cu zgârcenia, cu hursuzlucul și cu toată mutra lui popa Stratonic? Eu vrau să văd Pângărații și-atâta tot. — Atunci să mergem: da de l-om găsi pe Vavila m ... fier și deschisă în toată lărgimea celor două laturi uriașe ale sale. Eu vedeam Pângărații pentru întâia oară, tovarășul meu însă îi cunoștea bine, și cu atât mai bine îi cunoștea, cu cât mai toate mânăstirile mari sunt croite aproape pe același plan de gospodărie; iar Grigoriță care, în copilăria lui, fusese crescut la mânăstirea Vorona sub privigherea dichiului Ghenadie, naintaș, mai târziu, în egumenie lui Nichita, la Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură ... ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile cĂ©le ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la cĂ©le ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și ... Dumnezeu și au făcut minuni mari și preste fire, facând folos și lor și altora; și era de pururea ochii lui Dumnezeu asupra lor și cu urechile lui asculta rugăciunile lor, după cum zice David. Așijderea și în sfânta Evanghelie vedem, în bogate locuri, că cei ce mergea la domnul Hristos, cu credință, auziia din gura lui: După credința voastră să se facă voao și îndată să tămăduia, ver de ce boală ar fi fost. Și putem ... până întru unul a cunoaște și a cerca pre domnul. Căci fiind orbiț de deșărtăciunile cĂ©le lumești, nu ne bucurăm ... Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele ... Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa ... Dar ca să mângâi dorul, acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu-mi, la inima ce arde, Pe dânsa eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade Cu care te stropesc. O, simbol de credință, acei ce am iubit Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea ... al meu din împreună. Ah! de ar fi atuncea de patul meu aproape, O rudă, un amic să-mi facă jurământ Că luând de la gură-mi crucea să o îngroape Cu mine în mormânt. Pân’ când îngerul morței, morții va învia, Atunci eu cu Constantin Stamati - Crucelița soției mele ... Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa ... Dar ca să mângâi dorul, acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu-mi, la inima ce arde, Pe dânsa eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade Cu care te stropesc. O, simbol de credință, acei ce am iubit Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea ... al meu din împreună. Ah! de ar fi atuncea de patul meu aproape, O rudă, un amic să-mi facă jurământ Că luând de la gură-mi crucea să o îngroape Cu mine în mormânt. Pân’ când îngerul morței, morții va învia, Atunci eu cu Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel ... nvoia, Slobozenie Că-i da, Și poruncă Poruncea Să strângă Cât o putea Din sangeacul care-o vrea, Tudorel că mi-și pleca, Un vătaf cu el lua, Prin sangeacuri Că umbla, Zaharele Că strângea, Beilicuri Că punea, Mari averi Că aduna, Până mi se sătura. La doi ani și jumătate, Frige-l Dorul, Gândul Bate Să se-ntoarcă De departe Pân-acasă La mă-sa Și la draga Voichița. Două luni sângecluia Ș-alte două îmi trecea Până doru-l podidea, Și-atunci, măre, ce făcea? La-mpăratul se-ntorcea Și din gură mi-l ruga —Preacinstitule-mpărat, Io de-acas' când am plecat, Mămușoara Mi-am lăsat Nemâncată, Nebăută, De nevoie Doar știută. Pân-acum am ... cavale Șuierând, Ciobănașii Tot jucând, Măgărușii Tot zbierând, Juncănașii Șir mergând Și boi grașii Rumegând. Mergu-și ziua și noaptea Până iată-mi ajungea Cam la drumul jumătate; Făr-odihnă, nu se poate! Atunci turmele oprea Și din gură le grăia —D-alei, voi, vătafilor, D-alei, voi, ciobanilor, Încet cu cirezile, Încet cu oițele; Nu tăiați Drumurile Și nu călcați Florile, Să le pască mielele. Io nainte-o să v-apuc, Io nainte-o să mă duc; Până ... Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia ... o dată Și mi-o rupe toată! VII Cine vede și pricepe Dragostea de unde-ncepe, Cine vede și cunoaște Dragostea de unde naște? De la gâtul cu mărgele, De la buze rumenele, De la grai cu drăgănele De la țâțe bourele. VIII Când eram la mama fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici ... lua Chiar de mă vei blestema, Ș-oi lua o fată mare De peste cele hotare, C-acolo sunt moldovence Și mai colo sunt muntence Cu vers dulce femeiesc Și cu suflet românesc“. X Frunză verde de pelin, Tu străină, eu străin, Amândoi ne potrivim. Hai în codru să trăim, Haide-n codrii Bâcului [4] , Pe ... să stau, să m-odihnesc Să plâng și să mă jelesc Și de bune și de rele, De aleanul vieții mele! XV Frunză verde clocotici, La tot plopul câte cinci, Iar la plopul cel mai mare Șade un voinic calare Și tot zice cu oftare: „La fântâna cu Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||